Amfiteatrul Transilvania

Valentine`s Day la Amfiteatrul Transilvania

În februarie 2021 am sărbătorit Valentine`s Day în inima naturii, departe de civilizație. Deși era ger și o zi de culoare gri, am plecat să ne relaxăm în natură și am ajuns pe traseul ecoturistic T9. Când am aflat că mai sunt alte 8 trasee în zona aceasta pitorească pe care mereu mi-am dorit să o explorăm, am decis că vom reveni și cu bicicleta. Așa am și făcut, cu câteva luni după. 😁

Care sunt cele 9 trasee ecoturistice? Vezi detalii (articol) despre fiecare în parte.

sursa foto: Centrul de Ecologie Montana

Traseul până la Amfiteatrul Transilvania : Moieciu de Sus – Casa Inspectorului Tișcă – Poiana Andolia – Pădurea Magistratului – Complex Cheile Grădiștei – Dealul Cremenii – Culmea Lungă – Amfiteatrul Transilvania – Cheia – Moieciu de Sus.
Distanță: 10 km
Durată: 4-5h
Marcaj: omuleț portocaliu

Traseul este potrivit și pentru o alergare montană 😉.

Eram înscrisă la competiția de alergare Maratonul Eco Run încă din 2019 și aveam așteptări mari ca în luna mai să fim din nou în Moieciu ca să mă pot bucura de dealuri și în pași de alergare. Din păcate, din cauza condițiilor restrictive, s-a amânat încă o dată această competiție …dar dacă te interesează o drumeție sau o alergare în zonă, aici poți vedea traseul competiției Eco Run.

Amfiteatrul Transilvania, cel care a devenit vedeta ultimilor ani, face parte din traseul T9. Este un traseu marcat „omuleț portocaliu” care începe din centrul satului Moieciu de Sus. De aici urci pe drumul asfaltat până aproape de bisericuță, ca să continui pe serpentine până la Casa Inspectorului Tișcă – o casă tipic transilvăneană – iar apoi vei ajunge în Poiana Andolia. Până aici traseul este la fel ca T3 – plimbare în Poiana Andolia.

Din poieniță, vei urca pe un drum forestier prin Pădurea Magistratului și vei cobori spre Complexul Cheile Grădiștei.

Urmărește omulețul portocaliu ca să nu greșești drumul (sunt mai mulți omuleți pictați diferit) și orientează-te cu ajutorul hărții de pe Poarta Carpaților.

După ce ai coborât la drumul asfaltat, mergi câteva zeci de metri spre Cheia, după care începi urcușul pe versantul alăturat, până la Amfiteatrul Transilvaniei. De la Amfiteatru, dacă urmezi drumul forestier, ajungi la bisericuța din Cheia, în apropiere de Cheile Grădiștei.

Varianta noastră e mai scurtă. Aceasta este una mai comodă și ai putea merge/alerga pe drumul forestier, drum accesibil și cu mașina. Se poate ajunge cu mașina până foarte aproape, dar e păcat să nu te bucuri de priveliștea spectaculoasă asupra munților.

Accesul pe aceasta rută:

După ce am intrat în satul Cheia din comuna Moieciu, am virat stânga pe un drum neasfaltat pe str. Valea Lunga. De aici mai aveți vreo 4-5 km. Am fi mers tot traseul pe jos dar … nu eram în formă. De la indicatorul mare cu Amfiteatrul Transilvania, mai aveti 1.5 km.

Amfiteatrul Transilvania

Noi de aici am decis să lăsăm mașina parcată și să luăm o porție de aer rece continuând la pas. Am plecat agale în plimbare ca să admirăm peisajul. După o porție de frig, am avut norocul să găsim o masă ca să ne încălzim puțin la restaurantul care face parte din toată povestea aceasta inedită.

Bine de precizat că drumul până acolo poate fi mai dificil iarna, dacă ai o mașină cu garda joasă. Însă este o plăcere să faci această drumeție vara, pe lângă pârâu, când suntem cu toții în căutarea locurilor răcoroase.

Amfiteatrul Transilvania

Amfiteatrul Transilvania oferă o panoramă de 360 grade spre Munții Bucegi și Piatra Craiului. Este spectaculos acolo sus. Mai ales într-o zi senină 😂.

Amfiteatrul Transilvania
Amfiteatrul Transilvania
Amfiteatrul Transilvania
Amfiteatrul Transilvania
Restaurantul

Accesul în  restaurant se face doar pe baza unei programări în prealabil.

Totul pare construit în jurul unui imens șemineu rotund sub forma unui trunchi de copac. Este construit din piatra, lemn și lut, cu forma rotundă. Mi-a plăcut design-ul cu multe ferestre care te ajută să nu pierzi nimic din măreția locului, chiar și când ești în interior.

Amfiteatrul Transilvania

Complexul ecologic Amfiteatrul este destul de izolat, pe coama unui deal, amenajat din clădiri vechi de 200 de ani în care se depozita fânul. Casele și interiorul sunt în mare parte lucrate de proprietari, cu propriile mâini, după propriile idei, folosind ce le-a oferit natura: piatra, apa, lemn și foc. Poate te interesează să afli experiența  celor care au fost cazați aici.

Un alt traseu ecoturistic drag sufletului nostru este cel din Șirnea. Am primit în dar de la natură o zi superbă de toamnă pe acele dealuri spectaculoase când am plecat cu bițele în recunoaștere pe traseu. 😊

Valentine’s Day este o sărbătoare împrumutată, iubirea ar trebui celebrată în fiecare zi, dar putem profita de orice altă ocazie😉. Să iubim și să fim iubiți!

Poate că iubirea înseamnă să găsești aceea persoană cu care poți fii tu însuți, oricât de ciudat ai fi😜.

Te poti abona la newsletter dacă îți dorești să afli când se postează articole noi.

Dacă ți-au plăcut articolele, ne poți urmări postările pe facebook dar și pe instagram (viatainvacanta).

Te-ar putea interesa și:

Un gând despre „Valentine`s Day la Amfiteatrul Transilvania”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s